El sta singur pe bancă, si o privea.
Ea zâmbindu-i, îl imbraţişa.
Ea îi arunca zâmbete şi stralucitoare priviri,
El încerca, romantic, să-i recite poezii.
Ea îl facea să viseze,
inima să-i bată repede,
Chipul să i se înroşească…
El era pierdut, nebun,
încercând zadarnic,
Să o facă să îl iubească.
El vorbea încontinuu
Ea nu vorbea, dar nici nu tăcea.
Spunea că-i place glasul ei, deşi, niciodată nu-l auzea;
Şi că nu se simţea niciodata singur când era cu ea.
Petreceau ceasuri întregi împreună,
Dar dimineaţa ea mereu pleca.
…de parca răsăritul ar fi gonit-o,
Sau… Îi era frică de ceva…
Eu nu o cunosteam, fiindcă nu am vazut-o niciodata.
Dar el…El, nu scăpa nici o ocazie, de ea să-mi povestească…
Era îndrăgostit prostul, şi fericit…
Dar cineva trebuia să-i împuşte norul şi să-l coboare la realitate!
Aşa că, într-o zi m-am hotărât să-i spun, fără ezitări, fără dar şi poate.
El, naivul, încă se chinuia să transforme gandurile în şoapte…
Atunci i-am zis:
-Nu ştiu dacă ţi-ai dat seama, prietene, dar cred că te-ai îndragostit de noapte!
- Dolejan Samoil clasa a XII-a F -
-Nu ştiu dacă ţi-ai dat seama, prietene, dar cred că te-ai îndragostit de noapte!
- Dolejan Samoil clasa a XII-a F -
