În conformitate cu hotărârea luată în Consiliul Profesoral de a desființa spațiul de fumat destinat elevilor și de a considera, începând cu data de 02.12.2013, fumatul în școală o activitate sancționabilă, se vor introduce în Regulamentul de Ordine Interioară următoarele:
Fumatul elevilor în incinta şcolii nu este permis pe toata durata programului școlar.
Nerespectarea acestei dispoziții se pedepsește astfel:
- de fiecare dată când elevul este găsit fumând se va scădea acestuia un punct la purtare;
- dacă abaterea se repetă de 3 ori, pe lângă cele 3 puncte cumulate și scăzute la purtare, după a treia abatere elevul este eliminat 3 zile și va efectua activități gospodărești în incinta școlii și în afara programului de școală;
- dacă abaterea se repetă de minim 6 ori în decursul unui semestru elevul primește nota 4 la purtare pe semestrul respectiv;
- dacă abaterea se repetă de minim 6 ori in decursul semestrului I și de minim 6 ori în decursul semestrului II elevul primește nota 4 la purtare pe anul respectiv și este declarat repetent;
- abaterile din semestrul I se adună și se cumulează cu abaterile din semestrul II.

