Proiectul ”Interactive Teaching in Future European Classroom”,
2017-RO01-KA101-036847 Erasmus+ KA1- Educație școlară
Using E-Learning Platforms,
Praga, 14-18 mai 2018
Sunt profesor titular de chimie cu titlul științific de doctor în cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, din Galați, absolventă a Facultății de Litere și Științe, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, specializarea chimie-fizică.
Am îndeplinit funcția de coordonator al unor proiecte și activități extrașcolare desfășurate la nivel local, regional și național. Consider că informatica este o disciplină de bază iar tehnologiile moderne sunt un instrument care ne ajută în procesul de predare pentru îmbunătățirea calității si a eficienței procesului educativ la clasă prin încurajarea creativității și a gândirii critice. Din anul 2011, am coordonat activitatea cercului de robotică din Colegiul Economic ”V. Madgearu” Galați. Elevii clubului au participat la numeroase competiții regionale și naționale obținând numeroase premii.
Din oferta furnizorului de formare „International Training Center”, cursul care a răspuns cel mai bine nevoilor personale de dezvoltare este Using E-Learning Platforms. Acesta m-a ajutat în evoluția personală, profesională și socială, prin dezvoltarea unor competențe într-un context internațional, fiind la prima participare într-un proiect de mobilitate cu fonduri europene.
Am învăţat să să creez teste de evaluare folosind platfoma MOODLE şi să construiesc site-uri web folosind website builders WEEBLY.
https://scientistsromanian.weebly.com/.
Mi-am îmbunătățit competențele lingvistice în limba engleză pentru o mai mare deschidere spre proiectele europene. Am dobândit competențe de integrare a noilor tehnologii e-learning în procesul didactic sau în activitățile extrașcolare.