Pe 23.04.2024, în cadrul săptămânii "Școala Altfel", la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" s-a desfășurat un concurs interesant, care a reușit să capteze atenția elevilor. "Science Teen" este un concurs transdisciplinar, pe echipe, organizat în 3 runde.
Astfel, la prima ediție, s-au înscris 27 de echipe a câte 4 elevi, care au fost purtați de întrebările grilă prin 7 domenii: matematică, fizică, limba română, limba engleză, biologie, economie și alimentație. Ne bucurăm că li s-au alăturat elevilor din CEVM, cei de la Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna" și cei de la Colegiul Tehnic "Dumitru Moțoc". Nivelul de dificultate a fost de la mediu la complex, fiind vizată cultura generală a elevilor.
La finalul concursului, elevii au primit premii constând în cărți, pixuri, carnețele și dulciuri. Iată că științele au fost îmblânzite de elevii noștri silitori care au împletit formulele matematice cu metafore și celule, cu acte contabile și informații gastronomice!